DESPRE NOI

DESPRE NOI - Istoric

Originile

        La 1 septembrie 1954 Ministerul Învăţământului a dispus înfiinţarea liceului ce purta denumirea de ŞCOALA MEDIE NUMĂRUL 3. Sub această denumire liceul funcţionează până în anul 1965. 

        Începând cu anul 1965 instituţia se numeşte LICEUL DE CULTURĂ GENERALĂ NR. 3, până în anul 1971.

        În anul 1971 şcoala primeşte numele de LICEUL DE CULTURĂ GENERALĂ NICOLAE IORGA”, la iniţiativa profesorului Andrei Nicolescu. 

        În 1977 Liceul de cultură generală „Nicolae Iorga” a devenit LICEUL INDUSTRIAL „NICOLAE IORGA”, nume sub care a funcţionat până în anul 1990. 

        Prin Hotărârea Guvernului nr. 521/1990 s-a aprobat separarea Liceului industrial „Nicolae Iorga” în două unităţi independente: LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” şi GRUPUL ŞCOLAR CONSTRUCŢII DE MAŞINI “ŞANTIERUL NAVAL” BRĂILA, cu sediul în strada Petru Maior nr. 20.

 

Istoricul Liceului dupa 1990

        GRUPUL ŞCOLAR CONSTRUCŢII DE MAŞINI „ŞANTIERUL NAVAL” BRĂILA a preluat şi continuat pregătirea în domeniul industrial a claselor de liceu, şcoală profesională şi şcoală de maiştri.

        Denumirea de GRUP ŞCOLAR INDUSTRIAL „ANGHEL SALIGNY” a fost atribuită, la dorinţa întregului colectiv al şcolii, prin Ordinul ministrului învăţământului şi ştiinţei nr. 644/21.06.1991.

        Prin Decizia Inspectorarului Şcolar Judeţean Brăila nr. 217/31.08.1998 s-a hotărât integrarea Şcolii nr. 12 în Grupul Şcolar Industrial „Anghel Saligny”, realizându-se un grup şcolar cu acelaşi nume, cu clasele I-XII şi cu clase de şcoală profesională, sediul şcolii fiind mutat în strada G-ral Eremia Grigorescu, nr. 32.

        Prin Decizia Inspectorarului Şcolar Judeţean Brăila nr. 950/31.08.2012, numele şcolii se schimbă din Grupul Şcolar Industrial „Anghel Saligny”, în Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”.

        În acelaşi an, Grădiniţele nr. 21 şi nr. 23 au fost preluate de Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”.

        Tot în anul 2015 a debutat, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, clasa pregătitoare, parte a învăţământului primar, şi s-a reintrodus şcoala profesională.

        La 01.09.2015, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” a cuprins, ca structură, Şcoala Gimnazială „Constantin Sandu Aldea”.

        

Cu noi descoperiţi bucuria reuşitei !

ÎNCEPEŢI CU NOI